Prin Bihor – cu Euromaidec Touring

ultima actualizare: 15 Oct 2014

O noua campanie de promovare a judetului Bihor va fi demarata in curand de compania Euromaidec Touring, unul dintre cei mai mari prestatori de servicii turistice din judet. Campania “Prin Bihor” va avea loc in data de 11 iunie 2013 si va consta intr-un circuit prin judet la care vor participa reprezentanti ai presei, fotografi, reprezentanti ai ONG-urilor cu profil de turism, bloggeri de turism.

 

Obiectivele turistice atinse in cadrul acestui circuit vor fi, pentru inceput: Complexul Kings Land din Ineu de Criș si Vadu Crisului cu ceramica sa alba, unica in Europa.

Periplul prin Bihor va continua cu vizitarea Pesterii cu Cristale din Mina Farcu si a morii cu apa de la Rosia, iar urmatoarea oprire va fi Biserica reformata, edificata in secolele XIV-XV, in stil gotic, la Remetea.

Frumusetea si misterul peisajului subteran va putea fi admirat in Pestera Meziad, care a beneficiat recent de reamenajari pentru vizitare.

Ca ultim obiectiv de vizitat, la finalul unei zile ce se anunta un tur de forta pentru si prin Bihor, Biserica de lemn de la Bratesti, va oferi celor prezenti frumusetea arhitecturii ecleziastice traditionale si linistea sufleteasca pentru drumul de intoarcere.

Ca sustinatori ai promovarii turismului bihorean nu putem decat sa felicitam echipa Euromaidec Touring si sa ne alaturam demersului lor de promovare a frumusetilor Bihorului. Mult succes!

PARTENERI

  • 21951509_1537207092984005_478078238_o
  • durans
  • 32095438_173325986662009_2419507128269012992_n
  • era
  • isj bihor
  • sigla t2